Acasă » Articole » Eseu » Eseu literar

poetul Alexandru Depărățeanu- subprefect de Teleorman
de ion ionescu bucovu

POETUL ALEXANDRU DEPĂRĂȚEANU-

                            subprefect de Teleorman

 

Poet minor din pleiada Alecsandri, Eliade și Bolliac, Alexandru Depărățeanu din Deparații Teleormanului, a trecut ca un metor prin poezia noastră cultă. Născut în Roșiorii de Vede dintr-o familie de boiernaș, și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său, boierul Petre Depărățeanu, în satul Deparați, județul Teleorman. A urmat școala elementară la Roșiorii de Vede, având ca dascăl pe ardeleanul V. Urzescu, apoi a trecut la Sf. Sava, terminând clasele a-III-a și a-IV-a. Spre sfârșitul anului 1856 pleacă la Paris urmând cursurile de drept ale unor profesori celebri, aducând în țară, atunci când la noi domnea anarhia în relațiile dintre boieri și țărani, spiritul dreptății și al umanității față de clasa deposedată și robită a țăranilor. Născut  și crescut în mijlocul acestei clase în Câmpia Burnasului, deși fiu de boier (fiul boierului Petre și nepotul, după tată, al boierului Pitar Sandu Depărățeanu), el s-a legat pentru totdeauna de viața și sufletul simplu al țăranilor pentru care a păstrat un adevărat  cult.   Crescut în saloanele literare ale Parisului, la lumina poeziei lui Victor Hugo și a lui Lamartine, colindând Franța, Italia, Spania, Portugalia și Gemania, are ocazia să-și însușească o vastă cultură cu care se întoarce în țară exact când domnitorul Cuza se urca pe tron.

Remarcat în cercurile intime ale intelectualității bucureștene, de către proaspătul domnitor și de marele poet Vasile Alecsandri, ca un om de o rară erudiție (avea o cultură vastă, o perfectă cunoaștere a limbilor europene și a literaturilor lor), este numit în 1860 ca subprefect al Plășii de Teleorman, la 5 august 1861 ca subprefect al județului Teleorman, iar, în noiembre 1864, este ales deputat al Camerei legislative de către țăranii din județ.

De altfel cu Alecsandri, Bolintineanu și Odobescu a avut și relații de amiciție. Vara Alecsandri și Bolintineanu îl vizitau la moșia sa de la Deparați, venind cu poștalionul prin praful drumurilor de țară până în comuna lui natală.

Citită astăzi, poezia lui pare puțin ridicolă, îmbibată de neologisme neasimilate ( în special franțuzisme și italienisme) :

Și bellă, grațioasă, ca astra tremurândă

Ce spuntă-ntâi pe ceruri, era Ella de blândă,

Din ochii ei azurul tot sufletul răpea,

Din buza-i toată vorba „amor, amor” zicea.

 

Cu toate ciudățeniile verbale, Depărățeanu e un poet plin de inefabil prin subtilitatea emoției, muzicalitatea versului și măiestria construcției lirice. De fapt este singurul petrarchist substanțial al poeziei noastre. (G. Călinescu). Extazul erotic, estetismul pictural, aurăria, lividitatea lilială, transparența sunt note dominante ale liricii lui. Iată un portret raffaelit în descrierea Ellei:

Frumoasă, grațioasă, ca steaua tremurândă

Ce iese-ntâi pe ceruri era Ella de blândă,

Din ochii ei azurul tot sufletul răpea

Din buza-i toată vorba „amor, amor”zicea.

Și sânu-i urnă sacră de-amor râdea prin ceața

Roșcată ce vestește pe soare dimineața,

Iar pletele bălaie penelul cel mai fin,

Penelul lui Murillo, sau al lui Perugin,

O! n-ar fi zugrăvit-o, așa era undoasă

și-n multe ineluse, lucidă, mătăsoasă

Cădea pe niște umeri de-un alb imaculat.

 

Lila are fineți extatice, necunoscute acelor vremuri. Virginia plutește în lumina a o mie de făclii în fața poetului sumbru. E o imagine de vitraliu, plină de epitete radioase:

Cum se scaldă vara-n soare

Mândra floare,

Strălucindă pe câmpii,

Înota acum virgina,

În lumina,

A o mie de făclii.

 

Eu stam sombru; și spre fată,

Câteodată,

Căutând, îngîlbeneam:

În privirea mea profundă,

Ca-ntr-o undă,

Se vedea cum o iubeam.

 

În antice catedrale,

Pe vitrale,

Astfel preotul obscur

Vede-n râuri de lumină,

O virgină,

De smalț roșu și de-azur!

 

Dusă-n vals o credeai fee,

Nu femeie,

Avea aripi, nu picior:

Și n-au fluturii-aripioare

Mai ușoare,

Și mai iuți în zborul lor.

 

Era astfel de gentilă,

Și de-agilă,

Că-ți părea cel mai frumos

Elf fantastic de balade

Ce-abia rade,

Iarba-n jocul grațios.

De remarcat că astfel de versuri se găsesc și la Bolintineanu sau Alecsandri, poeți cu care se consulta când își scria poeziile.

 

Celebră rămâne poezia „Vara la țară” pe care a pastișat-o cu talentul său George Topârceanu în poezia cu același titlu:

Locuința mea de vară

E la țară:

Acolo eu vreau să mor

Ca un flutire pe floare

Beat de soare,

De parfum și de amor.

Aici metaforele sunt rare, arătându-și splendoarea spre sfârșitul poeziei:

Spicul blond cu paie de-aur,

Scump tezaur

Pentru mari și pentru mici,

Unduiază-n mii de valuri

Între maluri

De sulfină și de-aglici.

 

Însă umbrele obscure

Din pădure

Învelite-n giulgiul lor

Sar pe sumbra bălărie

Într-o mie

De-nvârtiri într-un picior.

Cunoscător al poeților antici, Depărățeanu îl parafrazează funambulesc pe Horațiu din „ Beatus ille qui procul negotiis ut prisca gens mortalium,/ Paterna rura bobus exercit suis, Solutus omni faenore”.

Găsim momente bucolice, într-o hârjoană câmpenească, prin aburii ce se strâng sub lună prin poiene pe unde o copilă își pune piciorul:

Pus-ai tu vreodată în serile de-aprilie

Mândro…piciorușul tău cel de copil,

P-ale mari poene, pe care se desină

Luna când răspânde umeda-i lumină

Fantasme tremurânde d-aburi; și-ai zărit

Colo-n fundul sombru, focul potolit,

Unde păstorașul vise d-aur face,

Doarme, au suspină doine…sfântă pace,

Liza, și când vântul arip-a mișcat,

Searbăd licurește focul ațâțat,

Pâlpâie și-n aer, palidă scânteie

Zboară din cenuță…

Poezia lui picturală are proiecții mari, dar e cețoasă, pastorală, ca a lui Salvator Rosa, fără sălbăticii, cu spațiul larg ca al epicii italiene:

Prin crângul acesta unde cântă cucul,

Ah, p-aici odată fluiera haiducul!

Și prin bălăria asta legănată,

De dulcea suflare d-aura-nrourată,

Pe unde șopârla astăzi se strecoară,

El încet cu flinta strânsă-n subțioară,

Odată la lumea ce p-aci-ncura,

Calul ca să-l prinză, el mi se târa.

Își repezea plumbul după brânci la țintă,

În potera deasă-și descărca a flintă.

 

De la Depărățeanu ne-a rămas și o dramă „Grigore –Vodă”, avându-l ca protagonist pe Gr. Alexandru Ghica Al treilea, cel omorât de turci în 1777, drama fiind tocmai sfârșitul eroului.

 Poetul Alexandru Depărățeanu a fost dublat, în scurta viață pe care a trăit-o, și de omul politic.         Alexandru Depărățeanu, reîntors în țară, aduce cu el o adâncă înțelegere a oamenilor și a vremurilor.

          Ca subprefect de Teleorman, e nevoit să umble din sat în sat cu șareta sau trăsura și să rezolve zecile de plângeri ale țăranilor către Prefectură, privitoare la boieri hrăpăreți, la arendași hoți, la abuzuri de tot felul al stăpânirii locale. Pentru asemenea jalbe vine și în satul nostru Râca în câteva rânduri, cercetând autoritățile locale pentru pasivitatea de care dădeau dovadă în rezolvarea doleanțelor țăranilor. El ia apărarea țăranilor față de neplata dărilor la timp, ia măsuri împotriva arendașilor care păcăleau pe țărani, tolerează unele acțiuni ale țăranilor împotriva boierilor și arendașilor, rar face dreptate boierilor care se plâng că țăranii le calcă moșile cu vitele. El le spune boierilor că subprefectul nu e vătaf  de curte boierească, acele vremuri au trecut demult.

          Arendașul Burki face cunoscut cu raport scris domnitorului că subprefectul se solidarizează cu țăranii. Domnitorul deleagă pe Mihail Kogălniceanu să ancheteze reclamația, cerând subprefecturii și raport scris. În raport, Alexandru Depărățeanu acuză pe Burki și pe cei de seama lui de incultură, neomenie și abuzuri în administrarea moșiilor.

          În noiembrie 1864, când se fac alegerile de deputați, Depărățeanu era secretar al consiliului județean. Când s-a pronunțat Colegiul rural la 25 noiembrie 1864, țăranii din județ, adunați în masă, peste capul prefectului Ion Arion, proclamă pe micul Voltaire - cum era poreclit Alexandru Depărățeanu de prieteni - deputat al lor. Ion Arion raportează cazul la București și, de teama unei revolte a țăranilor, legalizează votarea printr-un proces-verbal care recunoaște această alegere. Este primul deputat al țăranilor din județ.

          Acum este vizitat în câteva rânduri, cu poștalionul, de Vasile Alecsandri, cu care se împrietenise între timp, și căruia îi citea producțiile literare scrise de el.

          Soarta, însă, a fost crudă cu el; numai după câteva luni de la alegerea lui ca deputat de Teleorman, moare subit, în brațele surorii sale, în casele din București, la vârsta de numai 31 de ani.

„Micul Valtaire” este înmormântat în curtea bisericii din Deparați și peste mormântul lui  au crescut buruienile și uitarea.

 

 Prof. ION IONESCU-BUCOVU

Categorie: Eseu literar | Adăugat de: bucovu (05 Iun 2013) | Autor: ion ionescu bucovu
Vizualizări: 610 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Intrări de același autor:
avatar