[ Mesaje noi · Membrii · Regulamentul forumului · Căutare · RSS ]
Pagina 1 din 11
Cluburi » Cluburi » Clubul anul Ion Luca Caragiale » Comediile lui Ion Luca Caragiale (de Titu Maiorescu)
Comediile lui Ion Luca Caragiale
CezarData: Miercuri, 15 Feb 2012, 12:38 | Mesaj # 1
Admin
Grup: Administratori
Mesaje: 97
Stare: Offline
O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu reactiunea, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului - cine din cei ce se duc la teatrul rom�n nu a vazut una sau alta din aceste comedii? Multi cunosc pe cea dintai, mai toti pe cea de-a treia si c�tiva pe celelalte.
De meritat toate merita sa fie cunoscute si, dupa parerea noastra, laudate - toate fara exceptie.
Publicul primelor reprezentari a judecat altfel. Scrisoarea pierduta a avut un succes mare; si Noaptea furtunoasa a avut succes; dar Conul Leonida, jucat pe o scena de a doua m�na, nu a placut; si D-ale carnavalului a fost fluierata.
Foarte bine!
Este �nsa vremea sa ne explicam o data asupra acestor lucruri, daca se poate; si cine stie de nu se va putea? �n materie de gust literar - ce e drept - discutia e totdeauna grea, si e grea mai ales acolo unde lipseste �nca traditia literara si prin urmare comunitatea de idei �n privinta operelor ce le numim frumoase.
Dar greutatea este uneori un �ndemn mai mult pentru �ncercare, si tocmai c�nd nu exista �nca siguranta principiilor, stabilirea lor este cu at�t mai de trebuinta.
Si mai �nt�i sa cautam a ne �ntelege asupra partii celei mai putin contestate din meritul literar al d-lui Caragiale care ne pare a fi urmatoarea:
Lucrarea d-lui Caragiale este originala; comediile sale pun pe scena c�teva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul �nfatisarii lor �n situatiile anume alese de autor.
Stratul social pe care �l �nfatiseaza mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos si ne arata aspectul unor simtiminte omenesti, de altminteri aceleasi la toata lumea, manifestate �nsa aici cu o nota specifica, adeca sub formele unei spoieli de civilizatie occidentala, strecurata �n mod precipitat p�na �n acel strat si transformata aici �ntr-o adevarata caricatura a culturei moderne.
Conul Leonida citeste jurnale, explica nevestei sale esenta republicei cum o pricepe el, valoarea lui "Galibardi" si teoria halucinatiilor. Jup�n Dumitrache, cherestegiul, cauta sa �nteleaga �n convorbiri cu ipistatul Nae Ipingescu ce este "sufragiul universal", este patruns de demnitatea gardei civice si primeste de la Rica Venturiano deslusiri asupra suveranitatii poporului; iar cocoana Veta �si c�nta amorul "�ntr-un moment de fericire si printr-o perla de iubire". Candidatul de la perceptie vrea sa scape de dureri dupa sistemul lui Mattei; Mita Baston jura pe statua libertatii din Ploiesti si ipistatul Carnavalului pune un "potrabac" cu muzica la "lotarie". Ziaristul Nae Catavencu si advocatul Farfuridi fac discursuri electorale asupra progresului economic si revizuirii constitutionale; Dandanache �si sustine dreptul la deputatie prin traditia de la "patruzsopt", iar politaiul Ghita este un element principal pentru alegerea "curat constitutionala". Adevaratul om onest este simplul "Cetatean" alegator, care este totdeauna "turmentat".
Printre aceste figuri, cu straniul lor vestm�nt de aparenta unei culturi superioare, se agita pornirile si pasiunile omenesti, desertaciunea, iubirea, goana dupa c�stig si mai ales exploatarea celor marginiti, cu ajutorul frazelor declamatorii ne�ntelese - unul din semnele caracteristice ale epocei noastre.
"Ce lume, ce lume!" zice prefectul Tipatescu, si asa zicem si noi c�nd prindem de veste ca este �nadevar o parte a lumii reale ce ni se desfasura astfel �naintea ochilor.
�n acest caleidoscop de figuri, �nlantuite �n vorbele si faptele lor spre efecte de scena cu multa cunostinta a artei dramatice, d. Caragiale ne arata realitatea din partea ei comica. Dar usor se poate �ntrevedea prin aceasta realitate elementul mai ad�nc si serios, care este nedezlipit de viata omeneasca �n toata �nfatisarea ei, precum �n genere �ndaratul oricarei comedii se ascunde o tragedie.
Las�nd acum la o parte, �n aceasta privire mai generala asupra lucrarilor d-lui Caragiale, �ntrebarile de o ordine secundara, daca de exemplu unele situatii si expresii nu sunt exagerate din punct de vedere al chiar realitatii ce vor sa reproduca, daca �n diferitele piese nu este un fel de monotonie a figurilor �nfatisate sau cel putin a modului �nfatisarii lor, o lipsa, aproape desav�rsita, a partilor mai bune ale naturei omenesti s.c.l., si marginindu-ne la relevarea meritului necontestabil al comediilor autorului nostru, putem constata si recunoaste acest merit �n scoaterea si �nfatisarea plina de spirit a tipurilor si situatiilor din chiar miezul unei parti a vietii noastre sociale, fara imitare sau �mprumutare din literaturi straine.
Si oare acesta este putin lucru? Oare nu este aici un adevarat �nceput de literatura dramatica nationala, independenta, traind din propriile sale puteri, �n �ntelesul aceleias miscari intelectuale sanatoase, �n care sunt si Novelele lui Slavici, si Amintirile lui Creanga, si Copiile de pe natura ale lui Negruzzi, si Poeziile lui Eminescu - miscare desteapta �n literatura noastra prin acea culegere de poezii populare prin care Alecsandri a �ndreptat spiritul tinerimii de astazi spre izvorul vesnic al tuturor inspiratiilor adevarate; simtirile reale ale poporului �n care traim, si care simtiri numai �ntruc�t sunt oglindite prin arta �n aceasta realitate a lor devin o parte integranta a omenirii exprimata �n forma literara?
Privita din acest punct de vedere, lucrarea d-lui Caragiale se �nvedereaza cu �nsemnatatea ei si se arata a fi, �n afara de orce comparare, superioara acelor piese mestesugite din atmosfere straine, care cauta �n zadar sa se intereseze la peripetiile unor marchizi si a unor dame cu camelii, pentru a caror �ntelegere lipseste si publicului si actorilor nostri orice element mai apropiat.
Dar daca poate ni se admite de multi cititori aceasta parte a meritului d-lui Caragiale, este �nsa o imputare ce o auzim fac�ndu-se adeseori �n contra-i si care, tocmai fiindca este asa de des repetata, merita o mai de aproape cercetare.
Si fiindca zicem ca merita o mai de aproape cercetare, se �ntelege de la sine ca nu poate fi vorba de insinuarea ce nu s-a sfiit a se produce si �n unele organe de publicitate, ca adeca comediile d-lui Caragiale urmaresc scopuri politice si vor sa-si bata anume joc de unele apucaturi ale partidului liberal, si ca prin urmare ar trebui oprite de pe scena teatrului din ordinul guvernului de astazi (pe atunci ministerul I. C. Bratianu).
O asemenea imputare este prea putin serioasa pentru a fi discutata, si avem numai interesul sa dovedim ca s-a adus �n adevar prin publicitate.
Citim pe a doua pagina a unui ziar liberal din Bucuresti, de la 13 aprilie 1885, despre comedia D-ale carnavalului:

Si ce piesa! O stupiditate murdara, culeasa din locurile unde se arunca gunoiul. Femei de strada de cea mai joasa speta, barbieri si ipistati, �n gura carora se pun cuvinte insuflatoare pentru miscari ca cea de la 11 fevruarie, pentru libertate si egalitate, cari sunt baza organizatiunii noastre politice.
Palma primita de la public, care a fluierat, nu ne multumeste; e de datoria ministrului instructiunii sa puie �n vederea directiunii ce caragialiada a facut, si pe acest temei s-o schimbe, ca incapabila si nedemna. Voiam un teatru national, nu o gasca de opozitie nedemna, �n care se insulta poporul si institutiile tarii.
Cerem cu insistenta ministrului instructiunii sa intervie.

Si foaia acelor tineri, foarte tineri, din capitala, care �si �nchipuiesc ca sunt socialisti, se grabeste a doua zi sa tina isonul ziarului citat mai sus si scrie pe pagina �nt�i a numarului de la 14 aprilie 1885:

Ziarul *** publica �n numarul sau de ieri doua articole foarte drepte la adresa directiunii teatrelor, prin care critica drumul pe care a apucat si supunerea pe care o arata unei oarecare gasti literare din Bucuresti.
Avis celor �n drept a lecui raul.

Adeca, cum am zice, politia �n contra literaturei! Cenzura guvernamentala �n contra spiritului comediilor! Destituirea comitetului teatral si poate pedepsirea autorului!
Cum se repeta toate �n lume, desi mutatis mutandis! Si �n Franta secolului trecut, la sf�rsitul terorismului, Ducancel pusese �n scena "l'int�rieur des comit�s revolutionnaires", unde �si batea joc de radicalii teroristi si "insulta institutiunile tarii", si atunci foaia radicala L'ami des lois ceruse pedepsirea autorului, care n'expierait point par mille morts tout le mal qu'il a fait a la libert�".
Numai ca vremurile s-au schimbat, si s-au cam schimbat si oamenii. Radicalii teroristi din Franta de atunci �si executau dorintele lor prin s�nge, si �n contra lor a trebuit sa opereze ghilotina; radicalii nostri de astazi �si arata dorintele dumnealor prin cerneala, si �n contra lor e destul sa opereze o foaie de h�rtie sugatoare.
Caci pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul �si ia persoanele sale din societatea contimporana cum este, pune �n evidenta partea comica asa cum o gaseste, si acelas Caragiale, care astazi �si bate joc de fraza demagogica, si-ar fi batut joc ieri de islic si tombatera si �si va bate joc m�ine de fraza reactionara, si �n toate aceste cazuri va fi �n dreptul sau literar incontestabil.
Asadar, nu la asemenea imputari nechibzuite ne putem opri. E �nsa o alta imputare mai serioasa ce se face autorului nostru, si pe aceasta ne credem datori sa o cercetam mai de aproape.
Comediile d-lui Caragiale, se zice, sunt triviale si imorale; tipurile sunt toate alese dintre oameni sau vitiosi, sau prosti; situatiile sunt adeseori scabroase; amorul e totdeauna nelegiuit; si �nca aceste figuri si situatii se prezinta �ntr-un mod firesc, parca s-ar �ntelege de la sine ca nu poate fi altfel; nicairi nu se vede pedepsirea celor rai si rasplatirea celor buni.
Pentru cei ce cunosc multele discutii desteptate si �n literatura altor tari asupra acestor �ntrebari, ne-am putea margini sa raspundem: exista aceste tipuri �n lumea noastra? sunt adevarate aceste situatii? Daca sunt, atunci de ce la autorul dramatic trebuie sa cerem numai ca sa ni le prezinte �n mod artistic; iar valoarea lor morala este afara din chestie. Nici �n comediile lui Aristofan, nici �n Mariage de Figaro, nici �n Sganarelle, nici �n sute de comedii cunoscute si recunoscute nu e vorba de o asemenea morala.
Dar acest raspuns, �ndestulator poate acolo unde sunt traditii literare, nu este �ndestulator la noi, si de aceea ne cerem voie sa motivam ceva mai pe larg parerea noastra asupra punctului �n discutie.
Daca ni se pune �ntrebare: arta �n genere si �n special arta dramatica are sau nu are si o misiune morala? contribuie ea la educarea si �naltarea poporului? Noi raspundem fara sovaire: da, arta a avut totdeauna o �nalta misiune morala, si orce adevarata opera artistica o �ndeplineste.
Va sa zica, asupra acestui punct nu suntem dezbinati.
Ram�ne numai sa ne �ntelegem �n ce consista, �n ce poate consista acea influenta morala a lucrarilor de arta.
Si aici trebuie sa stabilim mai �nt�i un punct de plecare elementar: influenta morala a unei lucrari literare nu poate sa fie alta dec�t influenta morala a artei �n genere. Daca arta �n genere are un element esential moralizator, acelas element va trebui sa-l gasim si �n orce arta deosebita, prin urmare si �n arta dramatica.
Ar fi o confuzie, care ar �mpiedica de la �nceput orce dreapta �ntelegere a lucrului, daca ne-am �nchipui ca poezia, fie lirica, fie epica, fie dramatica, are alta esenta morala dec�t arta �n genere. Poate sa o aiba �ntr-un grad mai mare sau mai mic, dar nu poate sa o aiba de o alta natura si nu trebuie sa ceri poeziei o alta influenta morala dec�t o ceri muzicei, sculpturei, arhitecturei si picturei. Caci �nt�mplarea ca poezia �ntrebuinteaza acelas organ de comunicare sau acelas material brut ca si codicele penal si catehismul de morala, adica cuvintele, nu-i poate schimba esenta ei de arta, precum nu se poate confunda arta sculpturei cu meseria pavajului, desi am�ndoua �ntrebuinteaza materialul piatra.
Aceeas influenta asupra �naltarii morale a individului ce o poti astepta din producerea simtim�ntului estetic la auzirea unei simfonii de Beethoven si la privirea statuei lui Apollo din Belvedere sau a Venerii de Medicis, aceeas, si nu alta, trebuie sa o astepti de la citirea unei poezii sau de la asistarea la o reprezentare dramatica.
Este destul sa aducem aceasta considerare generala �n cercetarea noastra de fata, pentru ca orce inteligenta neprevazuta sa fie �ndata convinsa despre temeiul ei elementar; si nici ca a fost vreundeva �ndoiala serioasa asupra acestui punct.
De aici c�stigam �nsa prima masura mai potrivita pentru judecarea �ntregei �ntrebari.
Venera aflata la Milo este jumatate nuda; cea de Medicis este nuda de tot. Am�ndoua sunt expuse vederii tuturor �n muzeele din Paris si din Florenta, si cine gaseste ca sunt imorale?
�n ce consista dar moralitatea artei?
Orce emotiune estetica, fie desteptata prin sculptura, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stap�nit de ea, pe c�ta vreme este stap�nit, sa se uite pe sine ca persoana si sa se �nalte �n lumea fictiunii ideale.
Daca izvorul a tot ce este rau este egoismul si egoismul exagerat, atunci o stare sufleteasca �n care egoismul este nimicit pentru moment, fiindca interesele individuale sunt uitate, este o combatere indirecta a raului, si astfel o �naltare morala. Si cu c�t cineva va fi mai capabil prin dispozitia sa naturala sau prin educatie a avea asemenea momente de emotiune impersonala, cu at�t va fi mai �ntarita �n el partea cea buna a naturei omenesti.
Aceasta este cu at�t mai important �n zilele noastre cu c�t simtim�ntul religios, care mai nainte �ndeplinea misiunea de a �nalta spiritele deasupra intereselor egoismului zilnic, dispare din ce �n ce mai mult din clasele culte si trebuie �nlocuit cu alte emotiuni impersonale.
�naltarea impersonala este �nsa o conditie asa de absoluta a oricarei impresii artistice, �nc�t tot ce o �mpiedica si o abate este un dusman al artei, �ndeosebi al poeziei si al artei dramatice. De aceea, poeziile cu intentii politice actuale, odele la zile solemne, compozitiile teatrale pentru glorificari dinastice etc. sunt o simulare a artei, dar nu arta adevarata.
Esenta acesteia este de a fi o fictiune, care scoate pe omul impresionabil �n afara si mai presus de interesele lumii zilnice, oric�t de mari ar fi �n alte priviri.
Chiar patriotismul, cel mai important simtim�nt pentru cetateanul unui stat �n actiunile sale de cetatean, nu are ce cauta �n arta ca patriotism ad-hoc, caci orce amintire reala de interes practic nimiceste emotiunea estetica.
Exista �n toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este �n Racine vreo declamare nationala? Este �n Moliere? Este �n Shakespeare? Este �n Goethe?
Si daca nu le are Corneille si Goethe, sa ne �nvete domnul X, Y, din Bucuresti ca sa le avem noi?
Subiectul poate sa fie luat din realitatea poporului, dar tratarea nu poate sa fie dec�t ideal-artistica, fara nici o preocupare practica.
Prin urmare, o piesa de teatru cu directa tendenta morala, adeca cu punerea intentionata a unor �nvataturi morale �n gura unei persoane spre a le propaga �n public ca �nvataturi, este imorala �n �ntelesul artei, fiindca arunca pe spectatori din emotiunea impersonala a fictiunii artistice �n lumea reala cu cerintele ei, si prin chiar aceasta �i coboara �n sfera zilnica a egoismului, unde atunci - cu toata �nvatatura de pe scena - interesele ordinare c�stiga preponderenta. Caci numai o puternica emotiune impersonala poate face pe om sa se uite pe sine si sa aiba, prin urmare, o stare sufleteasca inaccesibila egoismului, care este radacina orcarui rau.
Asadar, arta dramatica are sa expuna conflictele, fie tragice, fie comice, �ntre simtirile si actiunile omenesti cu at�ta obiectivitate curata, �nc�t pe de o parte sa se poata emotiona prin o fictiune a realitatii, iar pe de alta sa se �nalte �ntr-o lume impersonala. Nici fraza de morala practica, nici intentionata pedepsire a celui rau si rasplatire a celui bun nu se tin de arta, ci sunt de-a dreptul contrare.
C�t este de adevarat, aceasta se poate constata din examinarea multora din dramele cele mai renumite, care au �nc�ntat si �nc�nta lumea spectatorilor.
Ce tendenta de morala practica este �n Othello? Othello este gelos; �n gelozia sa sugruma pe Desdemona. Ce a pacatuit Desdemona de este asa de crunt lovita? Care este rasplata nevinovatiei ei?
Ofelia iubeste pe Hamlet. Face vreun rau cu aceasta? Ea ram�ne virtuoasa si supusa, �nsa �nnebuneste din cauza lui, si de cea mai puternica emotiune este scena �n care ni se �nfatiseaza nebunia ei. Ce �nvatatura de morala practica putem scoate de aici?
Falstaff este un berbant betiv, care r�de totdeauna, face glume indecente si ne face sa r�dem si noi. Cine a condamnat vreodata aceasta figura a lui Shakespeare?
Alceste-Mizantropul este omul cel mai virtuos, dar ceilalti �si bat joc de el, Celimena �l paraseste si el ram�ne singurul nefericit �n piesa. Unde e moralitatea?
Sunt de ajuns aceste exemple, care de altminteri s-ar putea �nmulti cu sutele, pentru ca sa �ntelegem c�t ar fi de gresita la operele de arta cerinta unei morale �n �ntelesul practic al cuv�ntului; si nu putem �ntari mai bine aceasta expunere dec�t fac�ndu-i oarecum contraproba si arat�nd unde ajungem cu opinia ceailalta, ca adeca piesa de teatru sa aiba o intentie morala.
�ntre putinele traduceri din Shakespeare ce le avem �n rom�neste, cea mai veche este a lui Toma Bagdat, publicata la Bucuresti, �n 1848 din "Tipografia lui Josef Kopainig". Ea cuprinde Romeo si Julieta si Othello.
D. Bagdat era de parerea celor ce asteapta de la comediile d-lui Caragiale mai multa moralitate, si de aceea a �nsotit traducerea d-sale cu o "consecuenta morala" dupa fiecare tragedie. Iaca la ce rezultat ajunge d. Bagdat din acest punct de vedere �n privinta lui Othello (p. 214, 215):

Aceasta tragedie cuprinde �n sine moralul: �nfatis�ndu-ne primejdiile amorului peste masura, ale ambitiei din care ies mai multe si mari rautati si ale descrederii ce trebuie sa avem �n femei. Ale amorului, �nt�i pentru ca daca Desdemona era mai pazita si se lasa dupa alegerea parintilor sai, nu patimea astfel de nenorocire, si al doilea ca daca Roderigo n-ar fi fost at�t de uimit dupa Desdemona, n-ar fi �ndemnat pe Jago spurcatul sa surpe amorul maurului cu venetianca ce iubea el. Din ambitie pentru ca Jago insuflat de Roderigo ca generalul nu-l �nalta ca pe Cassio, pe care �l favorizeaza mult, sa mijloceasca sa-l surpe, ajunse p�na �n minutul cel mai dupa urma al �nfiintarii planului sau. Din descrederea ce trebuie sa avem �n femei, pentru ca Jago, �ncredint�nd taina sotiei sale, fu descoperit de d�nsa, care dimpreuna cu stap�na sa si cu stap�nul sau fu prada ambitiosului, nelegiuitului, cruntului si preaspurcatului acestuia, care ramase a se munci �n veci pe lumea aceasta si pe cealalta.
"Dintr-aceste puteti lua o buna si frumoasa lectie de moral, �n care poetul englez scrie cu at�ta foc pentru binele omenirii."

"Consecuenta morala" a d-lui Bagdat ne scuteste de a mai adauga ceva �n contra unor asemenea consecvente.
Revenind acum la comediile d-lui Caragiale, vom zice: singura moralitate ce se poate cere de la ele este �nfatisarea unor tipuri, simtiminte si situatii �n adevar omenesti, cari prin expunerea lor artistica sa ne poata transporta �n lumea �nchipuita de autor si sa ne faca, prin desteptarea unor emotiuni puternice, �n cazul de fata a unei veselii, sa ne uitam pe noi �nsine �n interesele personale si sa ne �naltam la o privire curat obiectiva a operei produse.
Aceasta trebuie sa o cerem de la autor. De la noi, spectatorii, trebuie sa cerem ca �naintea unei opere de arta sa ne prezentam dispusi, nepreveniti, fara intentii straine artei. Caci daca artistul nu este totdeauna capabil de a lucra, ci trebuie sa fie inspirat, nici spectacolul nu este �n fiece moment capabil de a primi o impresie estetica; poate unii nu sunt capabili niciodata; si cine la o piesa de teatru nu-si poate uita grijile sale personale, sau legaturile sale de partid politic, sau catehismul sau de morala conventionala, acela sa nu se mai amestece �n ale artei.
Daca ne-am putut �ntelege cu cetitorii nostri pana aici, usor va fi sa ne �ntelegem asupra "trivialitatii" ce se mai imputa.
Orce conceptie artistica este �n esenta ei ideala, caci ne prezenta reflexul unei lumi �nchipuite. Prin chiar aceasta ne produce caracteristica impresie personala. Tipurile �nfatisate �n comediile d-lui Caragiale trebuie sa vorbeasca cum vorbesc, caci numai astfel ne pot mentine �n iluzia realitatii �n care ne transporta. Mentinerea acestei iluzii este singurul element hotar�tor, si un limbagiu academic �n gura lui Nae Ipingescu ar nimici toata lucrarea; pe c�nd �n gura lui Ramiro din eleganta Sara la curte a d-lui Ioan Cerchez este foarte potrivit.
Murillo a zugravit madone, dar a zugravit si copii murdari si zdrenturosi, care man�nca pepene. Poate zice cineva ca madonele lui Murillo se tin de adevarata pictura, iar acei copii zdrenturosi ar fi prea triviali pentru arta?
�n faimosul Salon Carr� din Louvre la Paris, unde este asezata la un loc chintesenta picturei frumoase, se vede, alaturea cu Sf�nta familie a lui Rafael, Femeia hidropica a lui Gerard Dow, dinaintea careia sta doctorul, examin�ndu-i lichidul �ntr-o sticla. A contestat vreodata cineva acestui tablou al lui Dow marea lui valoare artistica?
Aici conceptia artistului inspirat este unica masura a convenientei, si �n lumea artei adevarate nici nu poate fi vorba de trivial. "Trivial" este o impresie relativa din lumea de toate zilele, ca si decent si indecent.
Daca pseudoartistul ram�ne el �nsusi �n aceasta culme de r�nd, daca el �nsus nu este cuprins de inspiratia impersonala, si prin urmare nu ne poate transporta nici pe noi �n lumea curata a fictiunilor, atunci se �ntelege ca lucrarea sa poate sa fie triviala, indecenta, lasciva, dupa cum �i este felul si tinta. Dar aceasta nu at�rna nici de la obiect, nici de la expresii, ci de la chiar genul inspirarii sale; si atunci o �mparateasa cu expresii academice, manierate, dupa gustul trecator al unui public trecator, poate sa fie �n adevar triviala, pe c�nd sotia cherestegiului Dumitrache nu este.

Termin�nd aceasta �ncercare de �ntelegere, ne aducem aminte de cuvintele cu care am �nceput-o: �n materie de gust literar, discutia e totdeauna grea, si tocmai �n fata acestei greutati am trebuit sa ne marginim la simpla tragere a liniei de hotar �ntre ceea ce este arta si se poate cere de la arta si �ntre ceea ce nu este arta si nu i se poate cere.
O data hotarul asezat, nu mai �ncape �ndoiala ca se pot face multe deosebiri si �nlauntrul terenului artei; numai sa se recunoasca mai �nt�i ca ne aflam pe teren de arta. Valoarea va fi mai mare sau mai mica dupa �nsemnatatea mai mare sau mai mica a caracterelor prezentate, a conflictului, a situatiilor. Si �n aceasta privinta am simtit si noi, ca toata lumea, diferenta de valoare �n diferitele comedii ale d-lui Caragiale; si noi credem, de exemplu, ca O scrisoare pierduta este superioara farsei D-ale carnavalului.
Dar nu vedem pentru moment nici o trebuinta de a starui asupra acestui punct. Cu at�t mai putin, cu c�t atunci s-ar da ultimei piese a d-lui Caragiale o �nsemnatate la care nu aspira. D-ale carnavalului este o simpla farsa de carnaval, precum se si numeste, vesela si fara pretentii, si un public neprevenit nu-i poate cere alta dec�t un moment de buna petrecere.
�nsa �n aceste limite mai modeste si aceasta lucrare ram�ne o lucrare de merit. Caci literatura adevarata, cu feluritele ei produceri, se poate asemana unei paduri naturale cu feluritele ei plante. Sunt si copaci mari �n padure, este si tufis, sunt si flori, sunt si simple fire de iarba. Toate �mpreuna alcatuiesc padurea, fiecare �n felul sau traieste si �nveseleste ochiul privitorului; numai sa fie planta adevarata, cu radacina ei �n pam�nt sanatos, iar nu imitatie de tinichea vopsita, cum se pune pe unele case din oras.
Comediile d-lui Caragiale, dupa parerea noastra, sunt plante adevarate, fie tufis, fie fire de iarba, si daca au viata lor organica, vor avea si puterea de a trai.

(1885)


Cezar C. Viziniuck
 
Cluburi » Cluburi » Clubul anul Ion Luca Caragiale » Comediile lui Ion Luca Caragiale (de Titu Maiorescu)
Pagina 1 din 11
Căutare: