[ Mesaje noi · Membrii · Regulamentul forumului · Căutare · RSS ]
Pagina 1 din 11
Cluburi » Cluburi » România în cuvinte şi imagini » DESPRE MUZEUL NAȚIONAL PELEȘ
DESPRE MUZEUL NAȚIONAL PELEȘ
CezarData: Sâmbătă, 14 Sep 2013, 17:43 | Mesaj # 1
Admin
Grup: Administratori
Mesaje: 97
Stare: Offline

Fostă reședință de vară a regelui Carol I și a reginei Elisabeta, Peleșul devine “leagănul dinastiei naționale”, loc de decizii politice și important centru cultural-artistic european al vremii. Organizat ca muzeu în anul 1953, Castelul Peleș constituie unul dintre marile tezaure de artă ale României și este important, în egală măsură prin colecțiile sale de artă decorativă, arme, arta plastică, precum și prin componenta istorico-memorialistică.

A fost deschis pentru public până în anul 1975, când a fost inclus într-un program amplu de restaurare, timp de 15 ani, iar din 1990 a fost redeschis ca muzeu.
Conform Memorandumului de înțelegere semnat între reprezentanții Casei Regale a României și cei ai Ministerului Culturii, la 1 martie 2007, imobilele Peleș și Pelișor au fost retrocedate Familiei Regale române, iar patrimoniul mobil face parte din patrimoniul național și nu au făcut obiectul retrocedării. Familia Regală a închiriat statului cele două imobile care funcționează ca muzee, administrate de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.


Cezar C. Viziniuck
 
Cluburi » Cluburi » România în cuvinte şi imagini » DESPRE MUZEUL NAȚIONAL PELEȘ
Pagina 1 din 11
Căutare: